Andrei avea o dorință nebunească de a merge în timp. Cu ochii închiși, visa să vadă civilizațiile din trecut și să trăiască printre regi la castele sau să se întâlnească cu oameni de seamă din trecut: pictori, sculptori, scriitori, împărați.

Alteori se gândea la viitor. Oare cum ar arăta acesta? Dar, din păcate, credea că această dorință nu se va îndeplini niciodată.

Numai că, într-o zi, pe când se plimba cu prietenii săi prin pădurea de la marginea orașului, s-a izbit de un copac, iar acesta făcu un sunet ascuțit, ca de metal. În trunchiul copacului se întrezărea, ca o ușă, o intrare într-o cameră din fier. Au intrat și au găsit o încăpere mică și ruginită, iar în mijlocul ei era un dispozitiv vechi, de parca ar fi fost inventat în altă epocă.

Toți au fost șocați și au vrut să investigheze ce se întâmplă. Așa că au dat târcoale mașinăriei și au început să apese pe butoane. Nu după mult timp, și-au dat seama că era o mașinărie de mers în timp, iar asta pentru că au găsit într-un compartiment niște însemnări care descriau cum funcționează, iar în bord se putea desluși un ecran mare cu diferite secole.

Fără să își dea seama, au apăsat pe niște butoane care i-au trimis în epoca miedievala. Acolo au fost întâmpinați de un rege care vorbea o limbă ciudata și pe care l-au speriat cu înfățișarea lor modernă. Așa că i-a atacat cu săbii, aproape stricându-le mașinăria, în timp ce ei încercau cu disperare să se întoarcă înapoi. Într-un final, au reușit și au suflat toți ușurați.

Speriați, s-au coborât din mașinărie, au închis ușa după ei și și-au promis că nu vor mai asculta de dorințele nebunești ale lui Andrei. Și Andrei se liniștise, deși îi mai rămăsese puțin dorința de o călătorie în viitor.