În sfârșit, a venit ziua în care căpitanul Anton Lupan și echipajul său vor pleca în larg să găsească noi teritorii. Corabia lor, numită "Speranța", era și ea pregătită de drum.

Anton Lupan a organizat corabia cu minuțiozitate și a adus la bord provizii pentru o săptămână și unelte în caz de nevoie. După ce au așezat tot necesarul pentru expediție, echipajul a pornit în larg.

Totul mergea conform planului, până când unul din camarazii echipajului a zărit în depărtare că cerul se întunecase și era gata-gata să înceapă o furtună. Furtuna nu a întârziat să apară și era densă, dar căpitanul a decis să treacă prin ea. Echipajul a ridicat pânzele și corabia a luat-o la goană. Ajunși în mijlocul vârtejului, au zărit zigzacuri galbene de lumină și au simțit multe bubuituri. Echipajul s-a speriat, dar căpitanul a rămas aspru și rece ca întotdeauna. A chemat echipajul să se alinieze pe punte și le-a dat instrucțiuni ferme:

- Voi mergeți să controlați pânzele! le-a zis unor băieți mai curajoși. Eu voi merge la cârmă, iar restul nu încetați să dați apa afară din corabie.

Au reușit să iasă cu bine din furtună și s-au adunat toți bucuroși și recunoscători pe punte. În zare se vedea o lumină sclipitoare și un punct negru ieșit ca din apă. Era o insulă mică și pustie. Când au ajuns lângă ea, căpitanul a coborât ancora și au mers să o investigheze.